Drobeta Turnu Severin, 27 iunie 2013 – La începutul săptămânii, 32 de voluntari ai echipei Cycling Romania au pornit pe biciclete simultan, din Călărași și Oravița, pentru a investiga traseele de cicloturism de pe malul românesc al Dunării. Tineri voluntari români și bulgari investighează zilele acestea zone din 7 județe de pe malul Dunării, pe o distanță de aproximativ 800 de km. În total, cumulat, ei vor parcurge peste 5.000 km în perioada 24 iunie – 9 iulie.
Inițiativa face parte din Turul Dunării, proiect care presupune investigarea malului românesc al Dunării în căutare de obiective turistice și unități de cazare, povești despre oameni și gospodăriile lor și trasee turistice cu peisaje deosebite din zona Dunării, cu scopul de a le promova pe un portal dedicat cicloturiștilor români și străini.
Mâine, 28 iunie, 14 voluntari care compun echipa de Vest – cea care a luat startul din Oravița – se vor afla în Drobeta Turnu Severin, unde vor vizita cele mai importante atracții turistice ale orașului pentru a le include apoi în lista celor promovate pe un portal național de cicloturism.
“Am gândit acest proiect pentru că mulți turiști străini pe care i-am adus să viziteze România se plângeau de lipsa de informații. Ne-am propus să oferim informații atât străinilor, cât și românilor, despre traseele care se pot parcurge cu bicicleta pe malul românesc al Dunării. Ne dorim să așezăm și România pe harta europeană a cicloturismului, dat fiind că această activitate aduce 44 miliarde euro venituri anuale în Europa. Anul viitor vom continua promovarea zonei cu Dobrogea și Delta”, a declarat Mircea Crisbășanu, coordonatorul proiectului.
Tinerii vountari care vor parcurge, în total, 5.000 km pe malul Dunării au ales să-și petreacă vacanța în mod activ, contribuind, în acelați timp, ca voluntari, la promovarea României atât în țară, cât și în străinătate. Vin din domenii diferite, precum pesisagistică, IT sau design vestimenatar și sunt convinși că malul românesc al Dunării are multe zone atractive, pe care abia așteaptă să le descopere. „Sper ca prin colectarea și mediatizarea acestor informații să putem crea o rețea cicloturistică nonformală care să atragă un număr cât mai mare de bicicliști în comunitățile locale pe care le vom vizita”, a spus Mihai Culescu, peisagist la Asociația Pesisagiștilor din România.
În prima săptămână a turului, tinerii vor parcurge 7 județe vecine cu Dunărea pentru a aduna informații despre trasee care pot fi parcurse cu bicicleta și despre gradul lor de dificultate.
În a doua săptămână, între 30 iunie si 9 iulie, voluntarii se vor afla la Portul Cultural Cetate, unde informațiile culese vor fi organizate pentru a fi prezentate pe un portal național care va promova România drept destinație pentru cicloturism. România va fi, astfel, așezată pe harta europeană a cicloturismului, prin crearea portalului în română și engleză. Cum va arăta portalul puteți vedea aici: http://cyclingromania.ro/wp-content/uploads/2013/05/home.jpg. Portalul va fi lansat într-o primă variantă în luna septembrie, după ce vor fi centralizate toate informațiile colectate de pe teren.
Turul Dunării este organizat de către Asociația ROI (www.aroi.ro ) și Cycling Romania, cu sprijinul Programului Uniunii Europene „Tineret în acțiune”, Ministerului Tineretului și Sportului, Fundației pentru Poezie Mircea Dinescu, Aqua Carpatica, Nokia, Hotel Călărași, Domeniul Greaca, Casa Comana, F64, Evo GPS, Iiana, Parcul Național Porțile de Fier, Direcția Silvică Caraș Severin, Primăria Oravița și Consiliul Județean Mehedinți.
Despre Cycling Romania și Asociația ROI
Cycling Romania (www.cyclingromania.ro) este un proiect de antreprenoriat social, susținut de Asociația ROI, care promovează cicloturismul și dezvoltarea comunităților locale. În doi ani, peste 150 de turiști, majoritatea străini, au participat la tururi pe bicicletă în Prahova, Buzău, Transilvania, Dobrogea. Numeroase articole despre Cycling Romania au apărut în presa românească, precum și în cea internațională. În plus, cu ajutorul Cycling Romania se marchează trasee pentru bicicletă, în diferite regiuni ale țării. Un exemplu este Centura Cicloturistică București, unde s-au marcat trasee în comunele din jurul Bucureștiului (www.centuracicloturisticabucuresti.ro ).
Asociatia ROI (www.aroi.ro) implementează proiecte in domeniul educațional și contribuie la îmbunătățirea performanțelor în licee cu promovabilitate scăzută la examenul de Bacalaureat. În plus, se implică în proiecte în domenii legate de cultură, stil sănătos de viață și antreprenoriat social. Numele ROI vine de la albine – comunitate, scopul Asociației fiind de a contribui la transformarea societății prin implicare, actiune și colaborarea cu alte organizații.
Persoană de contact:
Irina Lapoviță
E: irina@aroi.ro
M: (+40) 726 329 229 | W: www.aroi.ro
A: Bd. Schitu Măgureanu, nr. 45, Bucureşti