Vineri și sâmbătă am organizat o serie de evenimente dedicate partenerilor nostri și mass-media. Primii invitați au fost cei de la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Drobeta Turnu-Severin. Ei au prezentat a altă inițiativă, Danube Velo Route, proiect derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria, 2010 – 2011.
Sâmbătă a fost însă ziua marilor dezbateri. Voluntari, organizatori, autoritați locale și mass media așteaptă începerea conferinței.
Mircea Crisbășanu, coordonator principal al Turului, ne urează bun-venit și începe cu o scurtă expunere.
Fiecare grup din echipele est și vest este invitat să facă prezentări cu highlight-urile și experiențele lor din Tur. Proiectorul deruleaza imagini memorabile, iar emoția degajată ne cuprinde pe toți.
Luăm o scurtă pauză pentru cafea și răcoritoare. Pe terasă bate o briză plăcuta, iar Dunărea este foarte calmă astăzi.
Profitând de pauză, mass media îi intervievează pe voluntari.
Prezentările s-au încheiat, e timpul să dăm cuvântul invitaților. De-a lungul Turului ne-am confruntat, inevitabil, si cu probleme. Mircea face o scurtă trecere în revistă a punctelor tari, dar și a celor care nu au mers conform așteptărilor.
Scopul nostru este ca aceasta să nu fie singura ediție a Turului. Traseele au fost investigate, însă noi suntem siguri că mai este informație utilă de colectat de pe teren, că nu am stat de vorbă cu toți oameni interesanți și că mai există locuri faine de pus pe hartă. De aceea, ne-am propus ca la viitoarea ediție sa facem ture mai scurte, tocmai pentru a putea aprofunda traseele mai detaliat.
Portalul unde sunt introduse datele va fi gata în septembrie, însă vor fi costuri legate de mentenanță și de actualizarea lui. Munca de investigare si de extindere a website-ului va fi practic, de acum înainte, un job full-time.
Am cerut partenerilor noștri din administrația locală sprijin pentru toate aceste lucruri, iar răspunsul lor a fost unul pozitiv. Noi suntem optimiști și credem că proiectul va lua amploare, pentru că lucruri frumoase deja se întâmplă, iar entuziasmul nostru molipsitor a cucerit deja mulți adepți. 🙂
Echipa Turului Dunării vă salută!