Deși sunt veloblogger și cicloturist împătimit, la Turul Dunării am fost șoferul mașinii de asistență de pe traseul din est. Însă odată ajuns la Cetate am avut ocazia să împrumut bicicletele unor colegi care au ales să se odihnească după o săptămână întreagă de pedalat. Și astfel am bătut două zile la rând drumurile către și dinspre cel mai apropiat oraș – Calafat. Mai întâi pe asfalt, adică pe DN 56, apoi pe o potecă de căruțe care pornește de lângă Gara Fluvială a Portului Cetate și iese în satul Basarabi, la doar câțiva kilometri de Calafat.

Vizita la Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat a fost în sine o experiență care mi-a hrănit curiozitatea și setea de a cunoaște mai multe despre aceste locuri. Colecția de obiecte casnice tradiționale din partea de sud a Olteniei, zestrea de vestigii arheologice sau expoziția temporară de artă contemporană – toate acestea fac să merite o jumătate de oră petrecută la muzeu. Cu atât mai mult cu cât intrarea este liberă!

Dar am prețuit cu atât mai mult pontul primit de la ghidul nostru, un fost director al muzeului, care la finele turului prin numeroasele încăperi pline de exponate ne-a sfătuit să mergem la Bașcov, un ștrand natural unde localnicii își petrec timpul liber în lunile de vară. Fără acest pont n-am fi nimerit niciodată la Bașcov, căci intrarea către ștrand este atât de discretă încât ai putea crede că localnicii vor să păstreze acest loc de agrement doar pentru ei. La ieșire din Calafat se ține drumul care duce spre Craiova (același DN 56) pentru circa 2 km, până când pe dreapta se vede o benzinărie (acum în construcție), iar pe stânga întâlnești un panou deloc îmbietor care indică o parcare pentru TIR-uri. Intrând însă către parcare, aleea asfaltată te conduce singură către ștrand, la capătul unei pante provocatoare pentru orice bi(ciclist).

Cu toate că ștrandul se află pe malul Dunării și periodic se văd trecând nave mari de transport, apa este curată și nisipul fin, pe o plajă care pe alocuri este lată chiar și de 15 metri. Accesul în ștrand și pe plajă este de asemenea gratuit, la fel ca și izvorul cu apă potabilă amenajat în 1978 (conform plachetei). Un loc ideal să-ți împrospătezi rezerva de apă din bidoane. Există chiar și două terase, între care una numită… Scrumbia Zăpăcită. Semn că ne aflăm în patria umorului oltenesc.

O adevărată revelație să dăm peste acest loc de distracție curat și civilizat. Înțeleg perfect de ce calafetenii preferă să-l păstreze pentru ei. Sau măcar ferit de orășeanul expansiv!

Mihai Dumitru