Astăzi am început ziua vizitând ce are Hârșova mai bun. După ce am petrecut noaptea pe malul Dunării la pescărie (unde, evident, am încercat cel mai gustos crap prăjit cu mujdei) ne-am îndreptat către Canaralele Hârșovei, două stânci spectaculoase înalte de aproape 40 m, care veghează la malul fluviului. Pe una dintre ele se găsesc și rămășițele Cetății Carsium, înconjurată acum de Dunăre pe de-o parte și de mahalaua țigănească de cealaltă.

Canaralele Hârșovei

Peisajul este variat și sortit contrastelor: copii hârjonindu-se țipând, o adiere constanța de vânt ce deranjează coafură ciulinilor cocoțați pe zidurile cetății, Dunărea calmă jos la bază stâncii de neclintit, sub un cer plumburiu și doi căi priponiți la distanță pe izlaz se cheamă nechezând a dragoste și patimă. Canaralele Hârșovei este un loc ce te face să inghiți în sec pentru că e departe de a fi perfect, și în același timp te farmecă iremediabil.

Hârșova

Velo cercetașii merg apoi mai departe. Suntem trei, neamțul Alex e cu noi. I-ar plăcea să vadă locurile de pe traseul Dunării mai pe îndelete, așa că pe moment îmbrățișează abordarea noastră “slow”. Touché! E exact ce ne dorim cu astfel de cicloturiști străini, să își ofere răgaz pentru a cunoaște România pe deplin. Zis și făcut. Vizităm Muzeul de arheologie unde curatorul ne povestește cu pasiune despre civilizațiile perindate la Hârșova. Rămân impresionat de vasele ceramice expuse, făurite acum 6000 de ani în Neolitic. Apoi vizităm biserica Sf. Constantin și Elena, unde aflăm că uriașul edificiu a fost construit în doar patru ani, la începutul sec XX. Pe vremuri Ministerul Culturii sprijinea serios dezvoltarea orașelor strategic așezate la Dunăre. Vitraliile superbe filtrează lumina potrivit pe pictură interioară. Este într-adevăr un monument impresionant.

Biserica Sf. Constantin și Elena

Ultimul MustSee în Hârșova sunt băile termale. Da, se găsește și așa ceva la marginea orășelului, sunt niște bazine simple, cu apa sulfuroasă ce izvorăște la 40 grd, chiar la mal de Dunăre. Ne bălăcim un pic și pornim către Gârliciu, după care ne despărțim de turistul nostru.

De aici începe! Luptă biciclistului cu vântul potrivnic este anevoioasă. Vântul bate mereu din față și din lateral, iar biciclistul devine iute frustrat când vede că la vale merge la fel de încet că la deal. Așa am pățit și noi. Zeci de km i-am parcurs mestecând printre dinți amarul refren: deal, vale, vânt, vânt, vânt. Trecem printre zeci de instalații eoliene, masive, rotindu-și în tăcere imensele elice. Vântul tot din față bate, cerul e gri, iar frustrarea crește. Destinația noastră este satul Luminița și acolo ajungem târziu, după 70 km de drum. A fost cea mai dură zi din Turul Dunării 2014, dar primirea gazdelor noastre, familia preotului din sat este absolut minunată. Uităm dealurile și vântul povestind și amuzându-ne de întâmplările zilelor trecute.

Ne-a transmis Mircea Crisbășanu din Turul Dunării 2014