In zorii celei de-a patra zile, pornisem la drum din zona Cazanelor Dunării, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, însă am reușit să ajungem, cătinel, până la Orșova.

Cineva ne-a șoptit cum că drumul dintre Orșova și Herculane ar fi plin de tiruri și că un tren pleacă din Orșova exact la ora 11.00. 😀 Așa că am decis să profităm de fericita conjunctură și să trișăm un pic (ssssst); ne-am luat la revedere de la Dunăre și ne-am urcat în tren. Am ajuns în Gara Herculane, murată si ea de ploaie:

 Însusi The Mighty Hercules părea un pic abătut pe soclul lui. Poate și din cauza pieței părăginite…

După confortul relativ al trenului Orșova – Herculane, am urcat din nou pe biciclete.  Greu la deal, mai ales când am trecut Vârful Godeanu din Munții Mehedinți! Ne-am simțit exact ca în junglă: pădure deasă, umezeală, creste ascunse în ceață, de o parte și de alta a drumului.

Surpriza zilei a fost Ineleț, cătunul așezat în munți, la care poți să ajungi doar dacă urci pe scări suspendate pe stânci și dacă mergi timp de o oră pe o cărare îngustă. Am vorbit cu o localnică, am admirat și ne-am întrebat ce-i împinge pe oameni să trăiască desprinși de lume. Incă n-am aflat. 🙂

Pe drumul de întoarcere, un pescar milos ne-a dat câte-o gură de tărie când ne-a vazut cât de batuți de ploaie și de vânt suntem. Mai apoi, un suflet mare a oprit mașina și ne-a luat cu tot cu biciclete pentru ultimii 5 km din traseu.

 După norii și ploaia din ultimele zile, peisajele însorite ne-au înfrumusețat dimineața zilei 5. Era și cazul!

 Bucuria e completă, pentru că am scapat și de urcuș…

 …iar bicicleta a prins aripi.

 Am ajuns la biserica Sfinții Voievozi din Baia de Aramă, care îi veghează pe locuitori tocmai din secolul XIV.

 Rufele se usucă printre flori. Înțelegem, în sfârsit, de unde se inspiră cei care fac reclamele la detergenți. 🙂

 Am ajuns la Ponoare și ne îndreptăm spre moara de lemn numită Moara Crăcucenilor.

 Una dintre cele mai pitorești biserici văzute vreodată – Biserica Sfântul Nicolae, parcă stă într-o rână. Asta nu-i scade din farmec, dimpotrivă.

 În drum spre peștera Ponoarele, trecem pe lângă podul lui Dumnezeu – ce a putut să facă natura. Sau Dumnezeu.

 Ne afundăm în peșteră.

În satul Ponoare avem parte de o surpriză plăcută: aflăm câte ceva despre cum se cos iile tradiționale.

Se coase cu spor.

Un mândru flăcău, cu chimir și toate cele. 🙂

Coborâm spre Drobeta și peisajul se schimbă: munții și dealurile sunt înlocuite de câmpuri agrare.

Am întarziat un pic față de planul inițial, așa că la 6 plecăm din Ponoare cu încă 65 km de pedalat in fata. Ne încercăm norocul și dăm, din nou, de oameni buni. Scutim energie cât pentru 35 de km de pedalat. 🙂

 Echipa 3 vest vă salută!